Apelul este deschis tuturor orașelor entuziaste, care au capacitatea de a sprijini organizarea următoarei ediții a Forumului Orașelor.
Scopul apelului este acela de a identifica orașul care va găzdui evenimentul în 2027. Forumul Orașelor este unul dintre evenimentele cheie propuse de Comisia Europeană și se concentrează pe dimensiunea urbană a Politicii de Coeziune a UE, prezentând inițiativele europene ce sprijină dezvoltarea urbană durabilă. Este co-organizat de EUI și de Comisia Europeană - DG REGIO.
Informații importante pentru aplicanți
- Durata apelului: apelul este deschis în perioada 8 ianuarie 2026 - 17 februarie 2026, 14:00 CET. Documentele specifice apelului (ghidul aplicantului și alte documente suport) sunt disponibile pe pagina apelului.
- Candidatura: orașele vor transmite aplicația prin intermediul unui formular online, în care vor prezenta informații privind capacitatea și motivația pentru organizarea evenimentului.
- Selecția: Secretariatul Permanent al EUI va evalua candidaturile primite. Decizia finală privind selecția orașului gazdă al Forumului Orașelor 2027 va fi luată în cadrul întâlnirii din 15 aprilie 2026 a directorilor generali responsabili cu dezvoltarea urbană (DGUM).
Patru motive pentru a găzdui Forumul Orașelor 2027
- Crește vizibilitatea orașului dumneavoastră: aveți șansa de a evidenția particularitățile orașului dumneavoastră și inițiativele privind dezvoltarea urbană sustenabilă a acestuia.
- Contribuiți activ la discuții: veți avea un rol activ în discuțiile privind dimensiunea urbană a Politicii de Coeziune a UE.
- Primiți recunoaștere la nivelul UE: creșteți vizibilitatea orașului dumneavoastră pe scena europeană și atrageți atenția asupra realizărilor și aspirațiilor sale în materie de dezvoltare urbană.
- Vă consolidați rețeaua de relații și cunoștințe cu contacte valoroase în rândul factorilor de decizie și experților în dezvoltare urbană.
Sprijin
Secretariat Permanent al EUI vine în sprijinul aplicanților prin:
- Publicarea ghidului aplicantului și a documentelor conexe pe pagina apelului.
- Adresa de corespondență dedicată: pentru întrebări și detalii suplimentare puteți contacta echipa Secretariatului EUI la adresa communication@urban-initiative.eu sau vă puteți adresa Urban Contact Point din România.
Urmăriți canalele de comunicare ale EUI pentru informații actualizate despre #CitiesForum.
Transmiteți aplicația și începeți aventura Cities Forum 2027!